Saturday, December 02, 2006

Procesorul

Procesorul este un component foarte important din calculator, care se află pe placa de bază (adesea numită şi "Mainboard" sau "Motherboard") împreună cu memoria.
Mai mult,placa de bază interconectează toate echipamentele adiţionale.
Pentru a monta un procesor, prima data trebuie reglată sursa de tensiune pentru aceasta. Din manualul plăcii de bază putem afla exact ce reglaj necesită procesorul pe care dorim să-l montăm.
Procesorul are o formă de pătrat şi e foarte important să fie pus la locul lui corect, pentru că după aceea se desface foarte greu. Pentru a decide direcţia şi poziţia corectă, la procesoarele mai noi putem observa că într-un colţ este vopsit şi atunci ansamblăm cele două colţuri, sau la procesoarele mai vechi de obicei găsim o latură teşită.După ce am reuşit să punem la locul potrivit procesorul, îl fixăm cu un fel de ac, care se găseşte lângă procesor.
Terminând montarea procesorului, următorul pas este să montăm peste el şi sistemul de răcire.
Radiatorul trebuie pusă cu partea netedă în jos peste procesor şi cataramele radiatorului fixate astfel încât să acopere procesorul complet. Capacitatea de răcire poate fi îmbunătăţită dacă înainte de montare aplicăm un strat subţire dintr-un material bun conductor de căldură.



Curiozităţi despre procesoare

Noile controlere RAID produse de Areca iau locul vechilor procesoare. Acest produs poate suporta până la opt canale, iar procesorul Intel lucrează la o frecvenţă de 500 Mhz.Controlerul este echipat şi cu 128 MB pentru a putea transfera fără probleme datele cu 3 Gb/s.

No comments: